1 martie 2017

Idei

"De ce trece tot ce e frumos ? 
De ce trebuie să plângem pentru un ieri ce a trecut ? 
De ce nu poate fi întotdeauna azi,
să nu ne luăm niciodata bun rămas ?" 

Cred că am mai notat acest motto şi în alte postări de-ale mele, dar mi-am adus aminte de el şi consider că se potriveşte atâtor idei care se-nvârt în ungherele minţii şi cele ale sufletului meu...

Primăvară. La fel ca atunci când m-am îndrăgostit de îngerul meu. La fel ca atunci când ne-am rupt, reciproc, aripile - eu pe ale lui, iar el pe cele pe care mi le oferise mie... 

Martie. Am aşteptat luna asta asemeni unui fluture care abia aşteaptă să iasă din al său cocon. Mi-au amorţit simţurile, mi s-au estompat culorile şi am uitat dansul. Acum totul va prinde viaţă, iar ce-a fost inert în ultima perioadă va prinde aripi şi va zbura în lumea-ntreagă, aşa cum a mai făcut şi înainte, de atâtea ori... 

Suflet. Această parte din mine mereu în schimbare, mereu sub presiunea celorlalte elemente care mă compun, formând un tot unitar numit Eu. Dacă este neglijat, acest "eu" poate scăpa de sub control, transformând Omul în ceva urât - dar dacă este "hrănit" cu destulă iubire, atunci Omul este frumos, având un Eu iubitor, în armonie cu tot ce-l înconjoară, cu întreg Universul. 

Vise. Adesea mă copleşesc, mai ales când încep să acţionez într-un fel sau altul cu scopul de a mi le-ndeplini/ atinge. Zborul de fluture este minunat, dar atât de fragil..! 

Este prea târziu (sau prea devreme, depinde cum priveşti)
...a doua zi de primăvară a şi început, iar eu sunt tot în prima... 
Noapte bună ! 

27 ianuarie 2017

A scrie sau a nu scrie

...aceasta este întrebarea! :) răspunsul meu este, evident, a scrie - deşi dacă mă gândesc la învăţămintele lui tataie... n-ar trebui să notez toate "bazaconiile", deoarece în timp totul se schimbă (eu, oamenii din jur, situaţiile de viaţă etc.) şi este posibil să mă afecteze negativ toate acestea..; ei bine, nu zic nu, se poate să aibă mare dreptate, însă mie îmi place să păstrez anumite amintiri cât mai vii în memorie, iar acest lucru este posibil doar dacă scriu despre ele sau am alte dovezi precum poze, filmări... - cu atât mai mult cu cât eu cel mai adesea îmi aştern gândurile şi sentimentele, trăirile sufletului - lucruri care nu prea pot fi redate altfel atât de detaliat (chiar şi o pictură şi-ar pierde din însemnătate sau ar fi cu totul transformată în timp).

Azi, în timp ce căutam ceva prin vechile mele agende, am găsit o poezie (sau o încercare de poezie mai bine-spus) de acum câţiva ani. Şi pentru că am trecut data exactă (21 august) şi alte câteva detalii despre acea zi, îmi aduc aminte exact când am scris-o şi în ce condiţii - lucru care mă încântă ! Probabil fără destule notiţe, uitam şi-mi păreau goale cuvintele, uitând trăirea spirituală din acea zi de vară...

Şi dacă tot am deschis subiectul acesta cu poezia şi scrisul, o voi scoate "la lumină" dintre paginile agendei prăfuite (chiar dacă nu este cea mai reuşită, din contră..) :

Eu sunt

O fată dintr-o mie,
Un porumbel într-o colivie,
Un gând nerostit al unui suflet de îndrăgostit.

Un soare de vară la apus sărutând marea,
O picătură de speranţă într-un ocean de vise,
O privire ce-ţi înfioară inima.

Sunt o copilă arsă de soare, 
O floare atârnată de lume...
Sunt eu, Andreea.
Bulgaria, 2010

P.s: Love is all around...


24 ianuarie 2017

Atunci "Dette" acum "Odette"

"M-am jucat cu amprentele şi căldura unor mâini perfecte." - scriam, nu de mult, cu emoţie în suflet..; aceeaşi stare am avut-o din nou, lucru pentru care sunt extrem de recunoscătoare Vieţii..! Nu ştiam dacă voi mai reîntâlni vreodată "scriitorul care mi-a învăluit realitatea în nuanţe pastelate şi miros de fericire" - dar speram din suflet... 

Se leagă toate, dar toate..! Mă fascinează autenticitatea fiinţelor, spun asta mereu. Oare faptul că şi eu, asemeni Naturii, fac tot ce-mi stă-n putinţă să rămân autentică, mă ajută să trăiesc momente atât de frumoase..? Nu ştiu cum şi de ce paşii noştri s-au intersectat din nou - ce ştiu însă este că, dacă mi-ai mai adresa încă o dată întrebarea aceea, răspunsul meu nu ar mai fi nici măcar 2016, ci 2017 - deşi abia acum am realizat că poate tu, atunci, doar voiai/încercai să spui ceva drăguţ, uşor pe ocolite, pentru un plus de mister. Însă eu am tratat întrebarea ta ca pe o curiozitate reală, tocmai de aceea am şi răspuns atât de ferm. Ce am greşit atunci a fost faptul că mă bazam pe trecutul meu şi nu pe prezent - lucrul acesta nu l-aş mai face a doua oară..! Ştii de ce..? Pentru că sufletul meu s-a trezit, în sfârşit, dintr-un somn adânc..! 

Lucrurile notate sub influenţa ta, se apropie foarte mult de esenţa fiinţei mele: 

"Ce e foarte plăcut şi interesant în acelaşi timp este faptul că nu am simţit/ îmi simt simt inima luând-o la goană şi nici mintea desenând fluturi, ci am simţit/ simt pace." şi mai nou "Ce pot să spun însă este că diferă foarte mult energia care mă învăluie acum, comparativ cu atunci: acum simt linişte, pace şi frumos; acum mi-e drag să vorbesc melodios şi, ce este cel mai minunat (lucru din Univers) - acum am fost eu (şi încă sunt) - pur şi simplu." - toate acestea au legătură cu tine şi deşi nu te cunosc, nu mi-e teamă... din contră... Lângă tine am simţit atâtea lucruri (unele de mult uitate), încât inima mea simţea că ne ştim de o viaţă -una tare frumoasă! - însă raţional, realitatea este fix invers şi ţi-am şi spus: nu te cunosc :) 

Mă bucur atât de mult că am avut ocazia să fiu eu, nici nu ştii..! - şi poate nu vei afla niciodată toate aceste lucruri - se pare că deşi nu sunt timidă de fel, am o mică reţinere în ceea ce te priveşte atunci când scriu şi realizez că toate astea ar putea "ajunge" la tine, într-un fel sau altul, însă... voi lăsa totuşi ideile să "curgă" în continuare, măcar aici... 

Cred că este unul dintre cele mai frumoase sentimente acela de sinceritate profundă şi libertate, în toate formele ei, dar mai ales spirituală..! Sunt foarte fericită şi păstrez fiecare clipă cu tine în sufletul meu...infinit :) 

Am o serie de imagini, trei la număr mai exact... care înlănţuite... pot exprima...etapele stării mele sufleteşti... înainte şi după...tine: 




...fiecare poate interpreta cum doreşte aceste "piese de puzzle" - dar dacă vreodată te vei uita tu la ele, mi-ar plăcea să am ocazia să-ţi spun ce am gândit/ simţit eu, de le-am ales pe acestea şi le-am ordonat astfel...

...şi într-un final, mulţumesc !

Motto: "Foarte puţini oameni vor să meargă în pelerinaj sau să pătrundă în tăcerile adânci ale inimii sau să îşi asume responsabilitatea iubirii. Implicaţiile sunt mari" - Osho

22 ianuarie 2017

Curiozităţi la ora zece

Oare ce se întâmplă cu noi (în profunzimea fiinţei noastre mă refer) atunci când simţim dintr-o dată o dorinţă acută de a spune cuiva "Te iubesc!" şi totuşi nu o facem din pricina unor piedici (mai mult exterioare decât interioare) şi astfel, în loc să ne eliberăm acel val de emoţii, îl înăbuşim până când (avem senzaţia) că dispare..?

Later edit: îmi place când viaţa îmi răspunde la curiozităţi, chiar dacă acest lucru nu se petrece mereu atât de rapid sau atât de evident cum s-a întamplat azi.. :)

Aşadar, voi continua "povestea" legată de reprimarea unor sentimente prin simplul fapt că nu le exprimăm aşa cum ne-am dori, deşi este cam dificil să-mi ordonez ideile, mai ales din cauza entuziasmului care amplifică amalgamul de stări, formând un dans puţin haotic...
Ce pot să spun însă este că diferă foarte mult energia care mă învăluie acum, comparativ cu atunci: acum simt linişte, pace şi frumos; acum mi-e drag să vorbesc melodios şi, ce este cel mai minunat (lucru din Univers) - acum am fost eu (şi încă sunt) - pur şi simplu.
Ador naturaleţea în toate formele ei, atât la Natură, cât şi la oameni. Din păcate, exprimarea liberă a ajuns să fie un lux în multe, prea multe cazuri..! Adesea trebuie să mă: conformez, abţin etc. - pentru a păstra "siguranţa" unor relaţii pe termen scurt, mediu sau lung. Comunicarea a ajuns, în multe situaţii, un fel de algoritm pe care trebuie să îl urmez pentru a putea continua "colaborarea" cu acea persoană, asemeni unei afaceri. Din ce în ce mai rar simt acea libertate deplină şi extrem de plăcută atunci când vorbesc cu o persoană. Uneori stau şi mă întreb unde este fiinţa din aceşti oameni a căror sclipire din ochi pare că a dispărut...

Referitor la viaţă şi cum îmi răspunde ea..; ei bine, nu ştiu dacă este cu adevărat Ea cea care îmi răspunde sau sunt Eu cea care modelează evenimentele astfel încât să ajung dintr-un punct în altul "înregistrând" evoluţie (în mod special pe plan spiritual).
De-a lungul timpului, am observat că atunci când vorbesc despre ceva, în mintea mea se conturează o scară, iar punctul de plecare este întotdeauna treapta cea mai de jos. Probabil acest lucru este valabil tuturor oamenilor, însă pe mine mă fascinează propriile experienţe şi cum se înlănţuiesc ele, mereu spre ceva mai bun :) Simt creşterea cu adevărat, pe mai multe planuri ale vieţii, şi nu o dată cu timpul, ci o dată cu trecerea mea prin timp, conştientizându-l. Unele etape durează mult, altele se ard rapid; uneori creşterea aceasta durează ani de zile, alteori şi câteva minute sunt de ajuns pentru a se produce în mine schimbări chiar şi de 180 de grade...

Îmi place mult viaţa şi mă bucur foarte tare că anumite lucruri care mă definesc au rădăcini destul de puternice în propria-mi fiinţă pentru a rămâne neschimbate de la o zi la alta, de la o întâmplare la alta, de la o provocare la alta, de la om la om, de la Lume la... mine.

Aş vrea să fiu mereu eu şi tu să fi mereu.... tu :)

...despre răspunsul la curiozitatea mea voi scrie altă-dată...

10 ianuarie 2017

Corigentă la a spune "nu"

"Libertatea înseamnă capacitatea de a spune >da< atunci când este nevoie şi de a spune >nu< atunci când este nevoie, iar uneori, de a fi tăcut atunci când nu este nevoie de nici un răspuns - a păstra tăcerea, a nu spune nimic. Atunci când toate aceste dimensiuni sunt disponibile, există libertate."

- Osho; Libertatea. Curajul de fi tu însuţi.